Fii tu...

Fii tu...boema lumină răsărită 

în visele dintre dorinţi şi lacrimi,                             nu flacăra din suflet chinuită,
deasupra mării mele de patimi.

Fii tu...în neputinţa mea, puterea
de a alerga către luceafăr,
când gândul orb înlănţuieşte vrerea
de-a te iubi...să nu mai sufăr.

Fii tu...un ochi de cer peste artere,
ce-mi luminează picurul de viaţă
închis şi îngheţat între zăbrele,
topindu-se pe rug în dimineaţă.

Fii tu...cetatea mea cu turnuri mii,
se năruie atunci când timpul doarme
şi calc pe jarul zilelor pustii,
alerg spre tine...de tine mi-este foame.

Fii tu...când soarta-mi este o povară
pe temelia lumii construită;
în lacrima iubirii mele ea rodeşte,
cu rădăcini adânci de criptofită.

Fii tu...în oaza mea de frământare,
si-adună-mi suspinele-n potir;

să le arunci cu noaptea-n mare,
să-l umpli cu stropul sfânt de mir.

Dida Diana Cioponea.