și viață răsare din te miri ce;
o frunză de-o atingi c-o mângâiere,
se sparge-n cioburi mirifice.
Un iris apare într-o floare...
dune de nisip adâncuri se prefac;
un diamant lucește-n orice muritoare
și arca lumii, pe stelele ce zac.
Atâtea constelații se desfac
în orele ce băț la văl de porți,
de parcă totul este-un veac
trăit că vii printre morți.
Mi-e frig, mi-e cald și-i trist
și sângele din aripi iar îmi curge
nu știu de pot să mai rezist
în palmă sorții demiurge.
O piatră doar, este de-ajuns
să spargă o corolă de lumini
dar Universul e de nepătruns
când negură coboară-n inimi.
Pe gene se scriu încet poeme
și buzele șoptesc iarăși-iubesc
Universul tace...nu mai geme
de parcă-n el, doar eu trăiesc.
Tolea Constantina.
Drepturi de autor rezervate.
Sursă foto: Net.
No hay comentarios:
Publicar un comentario