domingo, 12 de marzo de 2017

Totul e tăcere


În universul nopții e totul o tăcere 
 și viață răsare din te miri ce; 
 o frunză de-o atingi c-o mângâiere, 
 se sparge-n cioburi mirifice. 
  
 Un iris apare într-o floare... 
 dune de nisip adâncuri se prefac; 
 un diamant lucește-n orice muritoare 
 și arca lumii, pe stelele ce zac. 
  
 Atâtea constelații se desfac 
 în orele ce băț la văl de porți, 
 de parcă totul este-un veac 
 trăit că vii printre morți. 
  
 Mi-e frig, mi-e cald și-i trist 
 și sângele din aripi iar îmi curge 
 nu știu de pot să mai rezist 
 în palmă sorții demiurge. 
  
 O piatră doar, este de-ajuns 
 să spargă o corolă de lumini 
 dar Universul e de nepătruns 
 când negură coboară-n inimi. 
  
 Pe gene se scriu încet poeme 
 și buzele șoptesc iarăși-iubesc 
 Universul tace...nu mai geme 
 de parcă-n el, doar eu trăiesc. 
 Tolea Constantina. 
 Drepturi de autor rezervate. 
 Sursă foto: Net. 

No hay comentarios:

Publicar un comentario