Să fim o armonie.

Am adunat iubirea dintre frunze
și șoapte mincinoase de pe buze
și m-am ales cu inima rănită,
atunci când eu credeam că sunt iubită.

credeam că m-am născut a doua oară
precum un ghiocel în primăvară
ca pe o floare-n adierea vântului turbat,
tu m-ai cules și-apoi m-ai aruncat.

Am vrut să-ți umplu sufletul cu dor,
și când aș fi vrut să-ți fiu odor,
m-ai părăsit...iubirea ți-a murit
deși copii din mine eu ți-am dăruit.

Am alergat să strâng ca o albină
și-n asta mi-ai găsit o vină;
când eu de tine-aveam nevoie
ai plecat...iubeai altă femeie.

Mi-ai lăsat negură și tot...și cheie
nu te-ai gândit că sunt femeie,
că sufletul îmi plânge și mă zbat
să-ți fie bine, să te simți bărbat.

De ce iubirea devine un mormânt,
când cel mai frumos de pe Pământ
e să fim o armonie, sentiment curat
și nu cuvinte simple: femeie și bărbat.

Dida Diana Cioponea.