Plouă...

Cad stropii reci pe umerii de gheață
în parcul gol cu statui pierdute
Pe sub castani și flori cu poală îndrăzneață,
sub tălpi însângerate și ziduri de redute,
alerg înlănțuită cu tine de mână.

Plouă tăcut pe creștete cărunte
de munți bătrâni și legendari...
și parcă timpul se-oprește să asculte,
muzica divină a stropilor bizari
iar tu, iubire îmi juri în dansul de frunze.

Plouă cu lacrimi când îngerii plâng
iar vântul-mi mângâie fața cu pale perfide;
pe cer cu ploaia, în dansul lor se strâng
noian de nori și lucitoare perseide
ce în cădere lasă umbre de cenușe.

Plouă...iar picurii destramă pământul;
mă catăr pe-un vis și frânghia apuc...
pe obrajii spălați mă săruta vântul
și plutesc ușor... pe un gând năuc
și-n rochie albă mă dărui cu totul.

Dida Diana Cioponea.
Sursa foto - Net.