Cine ești azi și un' te duci, suflete, pierdut între ruine?
cărarea pe care o apuci,
greșită e...și plină de suspine.
Învață-mă să pot iubi cuvântul
dor...ce strigă înlăuntrul meu...
ascultă-mi strigătul și vântul
te va purta spre roșu curcubeu.
Ridică-mă din țărâna întinată;
ridică-mă te rog și mă mângâie
ca pe o floare-n palma-ți așezată;
nu îmi strivi iubirea sub călcâie!
Ridică-mi cruci de crizanteme
între ruine de trădări și dileme
să nu mă pierd printre mareme,
ca sufletul meu pierdut iar geme.
În bezna-ndepărtată ce mă pierde
printre ruina vieții dezmembrată,
aprinde-mi flacăra iubirii care arde...
salvează-mi azi, inima franjurata.
Când între zile lumina iar se cerne
și norii de dureri iar se descărcă,
eu la picioare inima îmi voi așterne
să mi-o salvezi ca Noe...într-o barcă.
Dida Diana Cioponea.
No hay comentarios:
Publicar un comentario