Acolo unde râul curge lin
și iarba de secetă e arsă...
strugurii adunați se fac pelin
și grâul galben se revarsă,
e țara mea-n neghină și maci roșii...
curg râuri, râuri...castele dărâmate
în care zac prea triști strămoșii.
Saracii, uitați și-nfometati de unii
ce-n puf trăiesc, au aur și palate
și se comportă ca nebunii.
Acolo unde brazii albi vibrează
pe insule rămase-ntre pustie,
e nemiloasă securea, tot retează
lăsând în urmă, mirosul de tămâie.
Acolo, focul arde-n vatra udă
când ploaia curge prin tavan
și doar săracii mai asudă
pentru o pâine...totu-i van!
Acolo unde copiii mor cu zile
și nemiloși sunt cei ce-odată au jurat,
istoria-i furată în mii și mii de file:
e țara mea...și parlamentu-i de rahat!
Acolo eu cândva, eram ferice
și cântecul nu se-auzea a jale!
ne era dulce pita cea din spice
și iarba verde ne creștea în cale.
Îmi zic acum, că nu mai știu ceva
ce-odată cu drag,îmi povestea bunica...
dar parcă țara, o știu de undeva...
deși...eu azi, nu mai recunosc nimica!
Dida Diana Cioponea.
No hay comentarios:
Publicar un comentario