Poet de suflete rănite...

A mai căzut o "lacrimă"
pe foaia albă...pură
ce se transformă-n patimă
când versul iar te fură.

În agonia de cuvinte,
deschizi ferestrele spre lume
căci versurile îți sunt sfinte...
poet...fără hotar și fără nume!

Tu... din nevruta nepăsare,
aduni cuvintele-n mănunchi
și le arunci peste hotare
de gânduri, tranformate-n trunchi.

Din cețurile înghețate,
aduni târziul de lumină
iar slova ta ca o cetate,
mângâie suflete și-alină!

Poet de suflete rănite...
tu dai doar perle fermecate
pentru persoanele-obidite
și vindeci rănile cu-o carte.

Din toată truda ta de pan'acum,
ai adunat cuvinte ferite de-ntuneric
și n-ai lăsat "agoniseata" ta oricum;
ai transformat-o-n vers eteric.

Poete... ai săpat cărări pierdute
pe treptele de vers lăsate-n carte
și glas ai dat vocilor mute,
să strige, când vei pleca în moarte.

Dida Diana Cioponea.