O romanță somnambulă

S-or întoarce rândunici
când vine primăvara iar
și nu ne-or găsi aici...
Poate cuiburi agățate,
or îngheța în gerul iernii
dar casa nu ne-or părăsi
Ne-or căuta...dar numele
niciodată nu ni-l vor ști.
Ne-or da ocol în zborul lin,
dar n-or să-ntrebe de ce
iubirea noastră a apus...
De ce plecăm fără a reveni,
de ce tăcerea ne-a răpus,
de ce plecăm dintr-o iubire?
O romanță somnambulă
ne-or cânta pe la ferești...
și-or zbura în vântul verde
întrebând...tu, unde ești?
Nu s-o vindeca nici rana
ce tot plânge-n ochii mei
și nici inima ce strigă...
cu glas verde răgușit,
când o rândunea se-așază
pe o ramură de tei...
În tăcerea lor zburandă,
cum e cântecul de harpă,
vor zbura spre țări albastre
să revină-n primăvară
Noi, zburăm numai cu gândul
la iubiri de-odinioară,
acultând cum trec secunde
în tic-tac-ul de pendulă,
confundând cântul iubirii
c-o romanță somnambulă.
Chiar nimic n-o să ne-acuze,
că purtăm în primăvară
marama de clorofilă
printre rătăciri de muguri
sau în legănat de frunze.


Dida Diana Cioponea.