Un zbor înalt, nimic mai mult,
pe stepe de doruri fugărite
ce cresc în al inimii tumult,
de parcă sunt, corăbii hăituite.
La umbra paltinului vieții,
mi-adăpostesc speranțe și iubiri
și-n aburul din ceața dimineții,
mi-ascund o lacrima din neiubiri.
Peste pianul timpului plângând,
se-așterne colbul trandafirului uscat
și-n note înghețate în iernile din gând
te strig iubire...de când ai plecat.
Perle se leagănă la gâtul sorții
iar buzele-ți șoptesc într-una,
că te-or săruta, în pragul nopții
să ne cununăm când răsare luna.
Te-oi alinta pe perna sidefie,
cu Luna paznic la poarta dimineții
iar râul susurând, muzică ne fie,
de-mi vii alături, pan' la sfârșitul vieții!
Dida Diana Cioponea.
No hay comentarios:
Publicar un comentario