lunes, 16 de febrero de 2015

La poarta dimineții



Un zbor înalt, nimic mai mult,
pe stepe de doruri fugărite
ce cresc în al inimii tumult,
de parcă sunt, corăbii hăituite.

La umbra paltinului vieții,
mi-adăpostesc speranțe și iubiri
și-n aburul din ceața dimineții,
mi-ascund o lacrima din neiubiri.

Peste pianul timpului plângând,
se-așterne colbul trandafirului uscat
și-n note înghețate în iernile din gând
te strig iubire...de când ai plecat.

Perle se leagănă la gâtul sorții
iar buzele-ți șoptesc într-una,
că te-or săruta, în pragul nopții
să ne cununăm când răsare luna.

Te-oi alinta pe perna sidefie,
cu Luna paznic la poarta dimineții
iar râul susurând, muzică ne fie,
de-mi vii alături, pan' la sfârșitul vieții!

Dida Diana Cioponea.

No hay comentarios:

Publicar un comentario