Înalț postume

Pictam pe corola albastră
vise prăbușite în
spirite pierdute
și-am început cu sfârșitul
unui răsărit
ce se-ndrepta spre asfințit.
Pe boreal,
am întins o pânză,
să pot picta cameleonic,
păcate pierdute
în drumul spre casă.

Mângâiam stele să le-adorm
să pot picta infinitul...
Saturnienele inele,
le amanetam
pentru-un sărut ...
S-au dus timpurile când,
rebelă, scriam versuri
încrucișate de săbii
și rime nepereche,
pe carapacea unei scoici.

Acum, înalț postume
stratului de ozon.
Parcă l-aș picta puțin
cu albastru marin...
dar este prea subțire
și apoi...cad lacrimi de cer
pe ochii mei lacomi de imens.


Dida Diana Cioponea.