În locul unde aproape
nu ninge niciodată...
se pierde iarna în abis
iar pașii se număra-n secunde
c-o singură bătaie de lună.
Există un loc,
unde nu ninge
aproape niciodată!
Pendule carbonizate zac
pe altarele de foc
iar gânduri fierbinți
se zbenguie
printre pietrele
mângâiate de nefrig...
nisipul se scaldă
în palmele
celor rătăciți pe țărm
și ard imperii marine
sub tălpile însetate de ger.
Doar corpurile dezgolite,
însetate de pasiuni,
zvâcnesc încolăcite
în deșertul
ultimului gong
la marginea lumii...
doar dorințele albesc
la tâmple...
călcăm pe ani lumină
s-ajungem acolo,
unde nu ninge
aproape niciodată...
Suntem un infinit
desert, spulberat
printre ani.
Dida Diana Cioponea.
No hay comentarios:
Publicar un comentario