Himeră-i iubirea

Ascult înserarea cum plânge
în urma pașilor mei triști
iar marea algele-și strânge
la mal, în vremi de restriști.

Se rotesc pescărușii strigând,
iubiri pierdute-n val...risipite;
sub streașina nopții plângând,
te strig ne-ncetat - vino, iubite!

Mă mângâie marea pe glezne
și zei se răsucesc în morminte...
eu calc nisipul pierdut în bezne
strigând iubirea în mii de cuvinte.

Așa mă înrădăcinez cu marea
iar tălpile-mi ard a dimineți...
când ace de lumina-mi calcă zarea,
iubirea mea va naște mii de vieți.

Mă afund în deznădejdi și uitări
iar clipele în palme le strâng...
valuri spre mal își fac iar cărări,
iar eu rătăcesc și mâinile-mi frâng.

Pe frunte, iubirea-mi pune tiară...
arzându-mi gandul cu mii de tăciuni...
mă arde sigiliul lăsat ca o fiară
să muște din mine...să facă minuni.

Cu palma-ntinsă, pe mal rătăcesc...
priviri înspinate de-atâta mirare,
mă dor și irișii atunci când iubesc...
un chip ce n-are chip și nici privire n-are.

Himeră-i iubirea pe-al mării suspin;
un chip răsărit din apusuri de soare...
oglindă spre cer...în inimă spin,
ce tare lovește și tare mai doare!

Dida Diana Cioponea