și când necazul greu mă-ncearcă...
eu sunt aici...tu vreau să îmi fi arcă
vino cu mine și-n brațe tu mă strânge.
Ridică-mă, când cad și genunchii-s rupți
de-atâta rugă...fă-mă să calc pe mare
să simt că ești cu mine și pentru mine lupți;
ridică-mă...cu-o caldă-mbratisare.
Ridică-mă, când setea mă doboară
și dă-mi să beau din lacrima uimită;
să știu că ești cu mine a câta mia oară
cuvântul să-mi asculți și să mă simt iubită.
Ridică-mă, când briza mă trage în adânc...
și-atunci când foamea, viața îmi cioplește;
pe umeri mă ridică și dă-mi ca să mănânc
din mărul inocenței...cu mine tu, prânzește.
Ridică-mă de vrei, când noaptea curge
spre infinit, pe altarul plin de dor...
patetică chemare a vieții demiurge,
să mi-o așterni în cale, ca zborul de condor
Ridică-mă, la ceruri, pe vârfuri să pășesc
și umeri să-ți închin cu sărutări divine...
atunci tu ai să simți cât pot eu să iubesc;
ridică-mă din cețuri și am să fiu cu tine.
Dida Diana Cioponea.
No hay comentarios:
Publicar un comentario