când vreau să strig și-i în zadar
căci în tăcerea noastră mută
ne-neacă dorul din lacrima cernută.
Mă ard în suflet toamnele târzii
și mă legăn cu frunzele mlădii
pierdută-n suflul vântului turbat,
căci tu-mi ești înger și bărbat.
Am încercat să-mi ancorez în vers
iubirea, lăsată veșnic de neșters
în jurăminte lăsate-n ani lumină
-tăcerii mute ce n-are nici o vina.
În lanțuri gri pierdute-n infinit,
am ars iubiri, tăceri și dorul mistuit...
am zăvorât sărut și șoaptă deopotrivă
să pot trimite cerului misivă.
Dar am rămas uitată-n versul fără nume
și tot n-am reușit să știu de ce anume
iubirea ta, e doar ecou pierdut
în candelabrele celeste, strigăt mut.
Dida Diana Cioponea
No hay comentarios:
Publicar un comentario