Cerșetor de veșnicii.

Mă plimbă marea pe-o chemare
ce strigă furtunatic peste pietre
și-mi dăruiește alge-n loc de floare,
pierzându-mă-ntre puncte eclimetre. 

M-aș pierde în adâncul ei albastru,
s-aud cântând sirenele divin...
când Poseidon mă va primi în castru
ca să-mi ofere cupa lui cu vin.

Mă mângâie meduzele pe sâni
și mă dezbrăca de orce inhibiții...
vino tu vântule, ca să îmi îngâni
un vals vienez parcurs în repetiții.

Din spum-aș vrea să-mi fac un car...
s-alerg prin unde și să culeg stele;
să luminez cu ele inima unui pescar
și din adânc să-i dărui nisifele.

De nu, m-oi mistui în valul răvășit
sau cerșetor de veșnicii voi deveni...
să prind o stea pierdută la zenit,
când vântul pe val va-ncremeni.

M-or plânge mirifice destine,
închise-n lanțuri ce mă strâng;
dar cersetor, voi fi doar pentru tine...
un dor pierdut în Univers nătâng.

Dida Diana Cioponea.