domingo, 14 de septiembre de 2014

**UNDE E VARA SUFLETULUI MEU?**



Lasă-mă să te culeg în zori
cu aromă de dor și răsărit de lună
când gândurile sunt frunze rătăcite
pierdute-n vise oarbe
pe plai de stele rătăcitoare.
Lumina stoarce văzduh de crini...
calde infinituri ce trec prin noi visând
cu îngeri îngemănați în clipe efemere
și lacrimi de stele căzătoare.
Un dor răzvrătit bate
la ușa verii care se apropie
de sfârșit...să-mi spună
că florile au plecat să moară
în inimile noastre răvășite,
ca mai apoi să reînvie în primăvară
pentru că tu, mi-ești infinit!
Aștept pe banca frunzelor mute
să pot să te iubesc tăcut
dar tu pleci...uitând în urmă răsăritul
curgând pe pleoapa unui înger trist.
Ai fugit cu vara de mână
lăsând copacii dezbrăcați
de ea și inima mea, de tine...
Unde e verdele ce l-ai promis,
când spuneai că-mi vei uda
poiana sufletului pentru veșnicie?
Unde e? Unde e vara sufletului meu?
Ai ascuns-o-n toamna ta?

Dida Diana Cioponea.

No hay comentarios:

Publicar un comentario