De s-ar deschide cerul cand te strig
si marea roua de si- ar revarsa tacut,
as astepta si secole in ploi si frig
doar o secunda, vocea sa-ti ascult.
De s-ar ineca secundele-n suspine
si m-ai striga din oglindite ape...
sa ma trezesc in valuri cristaline,
cu mangaieri de alge peste pleoape,
As spune ca ceru-i mult prea jos
iar stele prea putine sa te-alinte;
ca visul meu cu tine-i prea frumos...
sarutul tau...ma roaga si ma minte.
De-ar curge rau iubirea,n-am sa spun
ca e de-ajuns o ora pamanteana
sa o primesc si einebun sa ma supun,
cand porumbeii pacii, poposesc pe geana.
Cum as putea, iubirii sa spun nu,
cand in sarut se-asunde vesnicia?
de ce sa ma ascund singura-n turnu'
in care las eu visul s-alunge nostalgia?
Cui sa te cer, iubire? Cand eu nu te gasesc?
Cum sa te strig, cand tu nu ma auzi
si ma usuc, ca macii ce printre spice cresc
iar tu, iubire...de ce mereu te-ascunzi?
Dida Diana Cioponea.
No hay comentarios:
Publicar un comentario