martes, 12 de agosto de 2014

**SPUNE-MI STRĂINE...** -V- (din Vol. "Te știu de undeva!")

Fotografie: **SPUNE-MI STRĂINE...** 
  
 (din Vol. "Te știu de undeva!")    
  
 Mi-acopăr sufletul cu văl de lacrimi 
 tot rătăcind prin lume fără țintă!
 ca o penumbră...petala cea de patimi, 
 sapă pe-obrazul țării mele sfântă. 
  
 Spune-mi de știi străine...unde, 
 nu mai sunt oameni de gheață, de lut... 
 cu suflete reci...nu mai sunt blânde, 
 spune-mi, au plecat toți peste Prut? 
  
 Mă doare tăcerea, tristețea din țară... 
 când văd lacrimi și frunți încrețite  
 iar cei ce demult au plecat "afară", 
 nu se întorc...au vieți răstignite . 
  
 Spune-mi "străine"...tu, ai  un nume? 
 mai ai prieteni sau rude aproape? 
 împleticești cărarea singur in lume, 
 visând cu jind frumoasele agape. 
  
 Tu știi cumva...unde-i mormântul 
 celui ce n-are un loc și-un hotar? 
 că pierde iubiri, uitându-și cuvântul 
 dat, înstrăinându-se...involuntar? 
  
 Străin sunt... viață legată de un fir; 
 aprind lumina felinarului târziu, 
 uitad distanța, să pot să respir... 
 visând, că-n pragul casei am să fiu. 
  
 Și urc, cu greu pe frunte de amurg- 
 E locul unde eu, trăiam cândva; 
 Mi-s tălpile grele și nu pot să ajung... 
 și-mi spun în gând: "Te știu de undeva! ". 
  
 Cascade triste-mi sălășuiesc pământul 
 și o secundă îmi pare un veac... 
 îmi sorb amar din lacrimă cuvântul: 
 "Sunt prea departe-străin, fără de leac". 
  
 Dida Diana Cioponea.

Mi-acopăr sufletul cu văl de lacrimi
tot rătăcind prin lume fără țintă!
ca o penumbră...petala cea de patimi,
sapă pe-obrazul țării mele sfântă.

Spune-mi de știi străine...unde,
nu mai sunt oameni de gheață, de lut...
cu suflete reci...nu mai sunt blânde,
spune-mi, au plecat toți peste Prut?

Mă doare tăcerea, tristețea din țară...
când văd lacrimi și frunți încrețite
iar cei ce demult au plecat "afară",
nu se întorc...au vieți răstignite .

Spune-mi "străine"...tu, ai un nume?
mai ai prieteni sau rude aproape?
împleticești cărarea singur in lume,
visând cu jind frumoasele agape.

Tu știi cumva...unde-i mormântul
celui ce n-are un loc și-un hotar?
că pierde iubiri, uitându-și cuvântul
dat, înstrăinându-se...involuntar?

Străin sunt... viață legată de un fir;
aprind lumina felinarului târziu,
uitad distanța, să pot să respir...
visând, că-n pragul casei am să fiu.

Și urc, cu greu pe frunte de amurg-
E locul unde eu, trăiam cândva;
Mi-s tălpile grele și nu pot să ajung...
și-mi spun în gând: "Te știu de undeva! ".

Cascade triste-mi sălășuiesc pământul
și o secundă îmi pare un veac...
îmi sorb amar din lacrimă cuvântul:
"Sunt prea departe-străin, fără de leac".

Dida Diana Cioponea.

No hay comentarios:

Publicar un comentario