Am lăsat să zboare un strop
de ploaie de vară pe asfințit
să spele cerul de lacrimi.
Tunetul striga haotic
în zig-zagul inimii mele.
Mi se îndoiau pașii
când pășam spre tine
încercând să privesc
dincolo de ploi și de timp.
Voiam să alerg,
dar ploaia îmi stingea simfonia
infinitelor frunze
ce-mi cântau un vals.
M-am legat de mijloc
cu zări și am fugit bezmetic
prin bălți de suspine...
te-am strigat, dar foșnetul ploii
mi-acoperea glasul cu picuri...
și ploua...ploua tandru
de jos în sus, până în sufletul cerului.
Acolo-mi sălășuiește gândul...
gândul meu, în suspinul ploii.
Dida Diana Cioponea..
No hay comentarios:
Publicar un comentario