** În vis hoinar...**

S-ar răscoli cerul de oamenii ar ști,
că noaptea ești mereu al meu...
că suntem un suflet...că tu ești mereu
sunetul nopții...începutul poveștii.

Ei nu știu că nopțile-mi sunt lungi
când visele curg peste pământ;
că-mbrac cu tine al iubirii veșmânt
când stele plâng în vaiete prelungi.

Am să m-ascund cu tine în clipă...
să fiu cu tine-n visele mele albastre
când păsări albe în zboruri sihastre,
ne trimit atingeri calde de aripă.

Și-n felul meu frumos de-a te iubi,
am să deschid o punte către răsărit...
să uit că zboru-mi este urmărit
de clopote ce bat în visele-mi târzii.

Și când în noapte cerul s-o deschide,
lăsa-voi o lacrimă pe puntea-ndurerata!
tu-n insomnii să cazi...ca altădată...
iar eu să zbor curat, printre efemeride.

Dacă ai ști că ei mereu ne mint,
că dragostea-i păcat, că lasă rană...
n-ai mai veni...ai îmbrăca sutană
sau te-ai ascunde-n al nopții labirint.

Eu n-am să las un vis să plângă solitar
pe perna mea și nici pe cea a nopții...
am să mă lupt chiar și în fața sorții,
să îmi păstrez iubirea, măcar în vis hoinar.

Dida Diana Cioponea.