**DE CÂND TE-AM CUNOSCUT..**

Nu știam
cât e de mare lumea ta
și nici de lacrimi sau tristețe,
nici cum plouă
cu lacrimi în suflet,
până te-am cunoscut.
Știam de mângâieri și zâmbet,
căci mama m-a-nvatat așa.
Știam de bucurii și fericire
dar nu cum e-n
singurătatea ta.
Eram o inocentă...un copil
venit din dragoste eternă...
scăldat în marea de
sunete zglobii cu îngeri,
ce-mi adăstau pe pernă.
Mă săruta luna...
cu stele mă jucam,
până când te-am cunoscut.
Crezând că soarele, cu tine-l pot atinge,
am îmbrăcat în alb,
sufletul meu și-al tău...
dar n-am știut că într-o zi,
o rană voi ajunge.
Ce scurtă-i calea spre iubire,
când crezi că totu-i roz!
Ce lung e drumul suferinței,
când urci muntele interesului uman!
Inconștient și egoist amorul,
mi-a săpat un șanț de lacrimi
pe obraz, să-ți umplu eu,
fântâna nesecată
de licori bahoviene,
să le-mpletești
cu dansul ielelor pământene
ce te trăgeau către apus...
și te-ai dus...și te-ai toot dus,
fără să știu că vom fi singuri,
de când te-am cunoscut.

Dida Diana Cioponea.