De-mi susură izvor pe pleoape iar...
și primăvara-n suflet îmi renaște,
cu flori de măr scăldate pe altar,
în suflet, le-oi păstra ca niște moaște.
De-ar răsări în suflet o comoară,
chiar dacă dorul meu departe-i dus,
corăbii mari vor reveni spre seară,
la malul sufletului meu plin de apus.
O viață nouă de-ar fi să mă mai vrea,
sa re-nviez apoi in zboru- mi lin...
aș încerca s-arunc povara grea
și cataclismul din cupa cu pelin.
De m-aș ascunde-n florile câmpiei...
ca vântul să mă mângâie pe gene,
primind pe creștet, raza veșniciei
să pot iubi curat, făr-a mă teme.
Pe crinii albi să-mi scriu iar soarta;
să las trecutul îngropat în astre...
și păcii sufletești să-i deschid poarta,
ca să-mi sădesc grădinile albastre.
Dida Diana Cioponea.
No hay comentarios:
Publicar un comentario