Ai călcat cu talpa-nsângerată
poienile albe din sufletul meu;
acolo unde, răsăreau odată,
flori de lotus și un curcubeu.
Tu n-ai știut să pansezi rana
din șoapta dorului strigat,
la fel cum a strigat și Ana...
tu m-ai zidit...m-ai înjughiat!
Priveai cum sângele îmi seacă
din venele-mi curgând șuvoi...
poate credeai că o să-mi treacă
dorul de tine...dor de noi.
Suflet desculț, într-un ungher
uitat, l-am vrut stropit cu apă vie,
când el murea...lăsat stingher
închis ca un canar în colivie.
Mi-ai stins cărbunii fumegând
în sufletul arzând în flăcări
și te-am iubit...trădarea îndurând!
dar pașii tăi, au despărțit cărări.
Dida Diana Cioponea.
No hay comentarios:
Publicar un comentario