Am așteptat încă o primăvară
dar mugurii iubirii iarăși dor
fiindcă nu vor să mai răsară...
fără ei, azi speranțele îmi mor.
Din zala timpului culeg săruturi
ca pe-un șirag din golul zbuciumat;
le trec prin suflet-plin de absoluturi
tu...atemporal le respingi elevat.
Șoptesc durerea-ntr-un ecou
și îl ascund vibrând tăcut, sub vise,
ca pe un semn că am trecut din nou
pe lângă ferestrele iubirii-nchise.
Sunt fir de colb ascuns sub frunză,
rostogolit în marea de tăceri
și mă retrag încet, confuză,
în adieri de vânt, spre nicăieri...
Mă risipesc în valuri de gardenii
și-n lemn de frunze mă usuc;
când ploaia mă ascunde în vedenii,
mă-mbrac cu primăvara și mă duc.
Dida Diana Cioponea.
No hay comentarios:
Publicar un comentario