Te știu de undeva...
Din artera timpului pierdut
sau...zbor de aripi fluturând,
când mama se așeza plângând
să împletească fuiorul nevăzut.
Te știu de undeva...
Din lumea de dincolo de zare,
când eu eram lumină...și tu cer,
când geana plină de mister,
mi se zbătea cu-nfrigurare.
Te știu de undeva...
Poate..din visul cu luceferi,
sau raza lunii...care zăbovea,
când gura mamei plămădea
povești, cu cosânzene și cu nuferi.
Te știu de undeva...
Din roua izvorâtă din idee,
pe flori de crin și albe rochii,
din lacrima cursă din ochii,
ce curgea lin...precum o melopee.
Te știu de undeva...
Din toamna ce atingea cu brumă,
pământul cald, cu tâmple albe;
din susur de izvor...și salbe
de câmpii, ce le-am lăsat în urmă.
Te știu de undeva...
Din ochiul vremii ce clipește,
pe vârf de munte-nzăpezit...
sau ram de pom abia-nflorit;
te știu...te stiu! Ești țara care mă iubește!
Dida Diana Cioponea.
No hay comentarios:
Publicar un comentario