cu suspine-i legănat...
și-ți întind mamă, o mână,
peste visul ce-am visat.
Se făcea că-ți dădeam flori...
și în brațe te strângeam;
m-ai strigat de multe ori
să te văd maică, la geam.
De plâns, glasul mi-este stins
că te-am strigat și zi și noapte
iar lumânările s-au stins
cu lacrimi grele și cu șoapte.
Te văd în norii albi și-n stele
și glasul maică ți-l aud...
în ciripitul lin de păsărele
și-n șoapta vântului zălud.
De-ai mângâia măcar o dată
pe creștet, sufletu-mi pribeag,
eu n-aș mai plânge noaptea
toată...
de mi te-ai arăta măicuță-n prag
Să-ți pun un mărțișor pe piept
și mâna mamă, să-ți sărut;
să-ți spun, cu dor, că nu e drept,
că ai plecat la cer, măicuță, a durut!
Dida Diana Cioponea.
No hay comentarios:
Publicar un comentario