De ce aș vrea acum să plec
în zbor cuminte spre înalt,
peste castele înalte de cobalt
când flori de gheață se petrec?
Aș vrea să știi, că am decis
să scriu epistole în zbor,
despre cum gândurile dor
ca zborul unui albatros ucis.
De ce să las cuvintele să sece,
când gura vrea să le rostească
iar valul glezna s-o lovească,
când ea în libertate vrea sa plece?
Aș vrea ca viața să nu-mi fie
umbrelă în ploi, cu visul țintuit,
sau păpădie în zbor spre infinit,
și să mă pierd ca vântul pe câmpie...
Să vin, să plec, ca ziua care trece,
nu pot sa mai revin vreodată,
târâtă de val...ca ultima dată;
aș vrea, rana din suflet să imi sece.
Dida Diana Cioponea.
No hay comentarios:
Publicar un comentario