**AM OBOSIT CĂUTÂND.**

Am călătorit prin viață
și am încercat
să-mi păstrez frumusețea;
am cules flori de câmp
ca să mă bucur și să bucur pe alții...
Am știut mereu că doare,
chiar dacă mi-am ascuns suferința.
și nici atunci pe fața mea,
n-a murit încă, zâmbetul...
pentru că, fiecare gând,
mi-a creeat prezentul.

Am semănat inimi
și am primit în dar...pietre;
cine e de vină?
Eu, că am mângâiat o floare ,
am sărutat o frunză
și am lăsat liber un porumbel
sau...acel ce a aruncat cu pietre
când inima mea sângera?
S-au vindecat răni...
dar sufletul, niciodată.
"Corbi",am mereu deasupra mea
si tună...tunăăă în fiecare zi!
Nu-i mai aud, nu-i mai văd,
pentru că eu, mereu zâmbesc.
N-am găsit doctorul de suflete,
pentru că locuiește într-un igloo,
departe de lumea caldă...
sau, prea departe de mine
si nu vrea sa vină!
S-a înnecat în grade
și hibernează...el nu caută...
nu vrea să caute!
Eu, am obosit căutând,
pentru că mereu mă impiedic,
de pietre.

Dida Diana Cioponea.