**SECUNDE TRANFUGE**

Însingurată mi-am ales cărarea;
mi-am acceptat destinul...în zarea
unei vieti negre și fără de vers,
precum...un înger pierdut în univers.

Mai caut lumina ce sufletu-mi leagă,
de lumea iubirii din noaptea întreagă
și-n singurătatea din trupul obosit
dar luna... pe cerul meu a adormit.

Pe câmp, petale de flori scuturate,
mă strigă amar, de dor cutremurate...
să mai caut? sau vântul să-l strig,
ori durerea să-nving să te recâștig?

În raiul ce-n palme plouă cu flori,
în brize de veacuri, mă trec fiori
că n-am apucat să mângâi cheia,
ce poarta deschide, să sărut orhideea...

Sau să las macul ce-n suflet valsează,
pe cărări șerpuite unde dorul veghează
ori, în dansul de fluturi de noapte
ce-adastă pe stele, ascultându-mi șoapte?

Aprinse lumini pe ceru-mi șoptit,
mă mângâie lin pe crestetu' amuțit,
de umbra trădată a lunii, ce fuge
în ore, minute și secunde tranfuge.

Parc-a trecut un veac însingurat
prin poarta inimii mele filtrat,
de lumini stinse una câte una,
lăsând cristale de dor, cât Luna.

Dida Diana Cioponea