**TE CULEG DIN CEȚURI .**

Prin cețuri, am răzbătut cu pasul...
am căutat suspinul si chiar glasul
ce-odinioară în poală îmi zăcea  

dar brațul de-ntuneric mi-l smulgea.

Am rătăcit așa, peste câmpii,
când stele se stingeau cu mii;
pământul secat de-a florilor povară,
mă mângâiau pe tălpi să doară.

Pribeagă sunt prin mări de dor...
și eu tot caut...cred că mor
sorbind, doar clipa dintre muguri
care aievea înfloresc...tot singuri.

Sărut din când în când pământul...
cu adieri de nopți...doar vântul
mă tot cuprinde de mijloc!
...mă arde, mai rău decât un foc!

Mă doare dorul ce l-am răsădit,
în noaptea când tu, n-ai mai venit
și ochii care triști priveau tăcuți,
când pasul tău îi lăsau muți.

Culeg din cețuri săruturile toate,
pierdute-n lacrimi depanate...
când nu-ți aud nici pașii care curg
pe visele scăldate în amurg.

Doar clapa de pian mi te păstrează;
...o notă do...sau sol...ce mai contează?
căci tot culeg din cețuri - amintire,
o singură făptură, cu numele...iubire

Dida Diana Cioponea.