**FĂRĂ TINE, FEMEIE...**

În oglinda ferestrei dintre ploi,
te revedeam pierdută în picături
tăcând supusă...parcă între noi
se așeza tăcerea ascunsă în nisipuri.

Am sărutat cărarea lacrimei tăcute,
ce se-așeza pe-obrazul tău cuminte...
și strălucirea ochilor...când mute
tot picurau pe buza mea fierbinte.

Ți-am deschis cu ochii o fereastră
spre zarea caldă din sufletul meu...
când pălăria din brocart albastră
a zării, era purtată de vânt în hău.

Pe degetul tău inelar s-a odihnit
pentru o clipă, un fluture fugar,
dar parcă prea puțin...căci a fugit
și n-am putut să ți-l ofer în dar.

Pe trupul tău, cresc flori de toamnă
sau ghiocei de sub zăpadă rasariți...
câte scântei mi-ai dăruit tu, doamnă,
din ochii ce mă priveau nestingheriți?

Eu am simțit că fără tine, femeie...
lumea toată în jur ar dispărea;
doar tu, aprinzi în mine o scânteie,
făcând să nu-mi mai fie viața grea.

Dida Diana Cioponea.