**CÂND AM SĂ MOR**

 
 Când am să mor, deși mai e până atunci,
 nu mă jeliți... nici doliu nu purtați!
 că mi-a fost viața un mormânt pe lunci
 răzleț și singur, ca...cucii împărați.
 
 Când am să mor, să nu îmi puneți cruce;
 că am purat-o destul cât am trăit
 și-a fost destul de grea...n-o mai pot duce!
 mi-am spălat păcate, căci știu că am greșit.
 
 Când am să mor, să fie veselie!
 că am plecat acolo unde-i raiul meu:
 cu cântece și flori și fluturi pe câmpie...
 acolo unde mi-am dorit să fiu mereu.
 
 Când am să mor, nu vreau mormânt!
 pe frunte să îmi puneți smirnă...
 să îmi dați foc, să mi-aruncați în vânt
 cenușa...nici dric la poartă să nu vină.
 
 Când am să mor, groparii să nu vină;
 căci hrană viermilor nu vreau să fiu
 și nici un leș cu sufletul pustiu,
 ce zace îmbrăcat în pelerină.
 
 Când am să mor, doar flori să îmi aduceți;
 atât va cer...cu ele, să-mi răsădiți grădină
 și când simțiți că vreți să plângeți,
 să vă plimbați prin ea și-am să va fiu lumină!
 
 Când am să mor, am să adun din lacrimi
 picuri vărsați-amar în timpul vieții,
 și -n rouă vreau să le prefac din patimi...
 picioarele va spăl cu roua dimineții.
 
 Când am să mor, suspinul alungați departe!
 căci n-am plecat...din nori am să veghez;
 pe creștet vă mângâi cu razele din noapte;
 cu voi am să mă rog, de câte ori îngenunchez.
 
 Când am să mor, în suflul meu spre moarte,
 pe cer, voi pune un sărut de bun rămas...
 căci n-am să scriu alt testament...sau carte;
 va spun că vă iubesc, acum cât mai am glas!
 
 Dida Diana Cioponea.