E depărtarea albă ca un înger
și pașii mei tot caută în noapte;
doar pomii...se scutură de ger
iar florile pe geam ascultă șoapte.
Pe puntea din ființă, au crescut
ghețuri ce timpu-nmărmuresc...
dac-aș putea mi-aș face scut,
din gerul iernii cel împărătesc.
Pe turnuri de biserici și pe cruci,
aș îngheța ura și aș picta îngeri...
și-oriunde-aș fi...și tu, unde te duci,
adună-mă inimă, din văile de plângeri.
Nu încerca să mă închizi în ziduri,
tu...suflet mult prea gol și pustiit;
nu-mi mai săpa pe față-atâtea riduri!
rămâi doar tu...cu răni și ciopârțit.
De-ai îngheța când iarna te mângâie,
aș îngheța și eu pustiul ce mă strânge
și de la creștet până la călcâie,
poate-aș scăpa din zidul ce mă strânge.
Dida Diana Cioponea.
No hay comentarios:
Publicar un comentario