În luminișul divin dintre lumi,
se vede o icoană pe înalte culmi
și-o căprioară ce-și grăbește pasul,
să caute izvorul ce-i furase glasul.
Prin picuri de fântâni împodobite,
o văd pe maica, cu brațe-acoperite,
întinse...de parc-ar zice: "Vină...
vină! intră în picuri de lumină!"
Să plec, să mai rămân...nu știu;
sunt între două lumi și parcă e pustiu.
Îmi spun pioasă în gând, o rugăciune...
poate se-ntâmplă cu mine, o minune!
Și oi alege drumul cel mai drept;
căci inima, îmi bate tare-n piept.
privesc spre zare și o văd cum plânge
și-o lacrimă pe barba-i se prelinge,
Făcând un gest de parc-ar fi o cruce!
dispare maica...spre ceruri, iar se duce.
...ating cu mâna fruntea și mă mir,
că am simțit de-odat', miros de mir!
Privesc din nou spre piscul nopții
și parc-o văd pe ea în fața porții,
făcând cu mâna și fluturând batistă;
...măicuța mea, rămâne iarăși tristă.
Eu știu, că-n luminișul dintre ere,
o să ne ducem toți, suflete efemere
lăsând în urmă, îngeri de lumină...
că suntem muritori...doar asta ne e vina.
Dida Diana Cioponea.
No hay comentarios:
Publicar un comentario