Mi-am adunat inima dintre frunze
și am apropiat-o-ncet de buze;
am auzit un scâncet dinlăuntrul ei,
ce îmi cerea parfumul florilor de tei.
Am strâns apoi, un pumn din ele
și mi-am ascuns sub ele cu ea și visele;
am lăsat-o sub straturi tremurânde,
când florile-mi șopteau cuvinte nude.
Am cules apoi, o șoaptă dintre liniști,
să fac un covor pentru ochii-mi triști...
păstrând lacrima să construiesc castele
de cleștar...pe roșul covor al inimii mele.
Așa-ncercam să spun că te-am iubit...
plecasei...să te întorc, n-am îndrăznit!
căci timpu-mi închidea iubirea între file
și-acum îți scriu poeme din visele-mi debile.
Am vrut să mă-mprietenesc în viață;
cu iarna ce mi-a blocat în gheață
inima ce o credeam pe veci ascunsă,
și-acuma bate-ncet...căci e străpunsă.
Adună-mă tu în palmele călduțe
și pune fărâmele din ea-n pungute...
să le împarți de sărbători...de vrei!
ca să-nfloresc în palme ca florile de tei.
Dida Diana Cioponea.
No hay comentarios:
Publicar un comentario