Suspinul nopții în picături de ploi,
mai lasă o umbră să răsară
și în acorduri line de chitară,
pășește cuminte în sufletul din noi.
Cu tunete în bocet, durerea o șoptește
și mângâie pământul ca să soarbă
tristețea ei...o dragoste prea oarbă...
iar frunza pe buze de pământ e-oprește.
Chemarea ei...în șoaptele de lut,
se-aude tainic, ca o poveste rară...
plouă...în mângâierile de seară,
cu picuri lucitori, peste copacul slut.
Se risipește nemurirea-n neguri
cu dor de fulgere în ritm voltaic,
scriind cu stropii un vers alcA¡ic
îngemănați cu fulgerele-n leguri.
În calde rânduri parcă scrise,
își fac cărare picuri printre frunze,
să sece setea florilor leuze
ce-așteaptă sărutul lor în paradise.
Se-apropie ziua cu unduire de gazelă
și-i sărută nopții poala-ntunecată ,
să stâmpere suspinul din taina alungată
și să oprească ploaia, căzută pe umbrelă.
Suspinul nopții, se frânge în lumină
și-n suflet pătrunde dorul fără umbră
ce-alungă ploaia și noaptea aceea sumbră,
lăsată pe altare de cioburi...fără vină.
Dida Diana Cioponea.
No hay comentarios:
Publicar un comentario