viernes, 1 de noviembre de 2013

** TIMPUL M-A DURUT **


 
 Am deschis tăcută, ușa timpului
 și i-am sorbit roua dimineții,
 când ochii plângeau în urma lui...
 izvoare curse în palma dimineții.
 
 Ochii făceau, ca acele să miște
 secunde pierdute în priviri de ere,
 ce săgetau cărarea spre mistere
 topite amar, în palmele sinistre.
 
 Bat secundele-n timpanul meu,
 căci am lăsat deschisă o fereastră
 și de-aș clipi, tu te-ai preface-n zeu
 când pasul număra secunda albastră.
 
 Ninge în palma mea cu fluturi,
 când alarma sună iar trezirea...
 pe-o pleoapă, aripi să mai scuturi
 tu Zeu de timp...îmbracă-mă în muguri.
 
 Că-s trecătoare...irepetabilă povară
 și vorbe-s prea puține, pentru-ați cere
 o nouă viață...ca iarba pentru-o vară,
 sau ca un flutur...pe aripe de ere . 
 
 Mă arde pe tâmple, neaua din secunde
 ce din ferești de ani mă iscodesc 
 și-ncerc să închid o ușă peste unde,
 când vălul timpului mă fură...'mbătrânesc.
 
 Se-aud în pendulă, poveștile uitate,
 iar cadranul, în ore tace mut
 și lanțul mă leagă cu lacăte,
 de vorbele puține, căci timpul m-a durut.
 
 Dida Diana Cioponea.
 

No hay comentarios:

Publicar un comentario