** ÎN PARADOXUL DIN LIVEZI .**

În părul tău...tăcut,
s-a rătăcit iar toamna
și lumea-n cioburi
iar s-a prefăcut,
din căldura lacrimei
ce tainic m-a durut.
Suntem iarăși singuri,
căci ai plecat spre Eden,
cu pașii rari și siguri...
Frunzele au prins să zboare
în vânturi reci și rătăcite...
unde ești, tu frumoasa mea,
prin ramuri desfrunzite ?
te prind din zbor, iluzie pierdută,
pe-un drum plin de dorințe
și te aștept frumoasa mea tăcută,
să ne plimbăm ca picurii de ape
pe frunze...și s-alungăm pustiul
ce loc își face prin potoape.
Te-mbrac cu frunza mea
și dorul mi-l alint cu tine,
când ochii îi închid, trăiești în mine.
O stea tu ești, dacă privesc
spre zarea plină de albastru
și-n cuget joc un joc bizar...
te văd cum urci încet spre astru.
Ca frunzele de toamnă mă desprind,
să vin spre tine, iubirea să nu doară!
dar tu, te depărtezi...
te-aștept și mâine seară,
de mână să te prind...să nu mă pierd
în paradoxul din livezi.

Dida Diana Cioponea.