**CU LACRIMA SUB GENE.**

Mă ducea pasul fără să vreau,
spre nelumea de lume cunoscută,
unde durerea-mi lăsa slută
privirea...și ochii mi-i păienjeneau.

Citeam pe cartea de pe cruci,
doar epitafuri cu regrete...
iar plânsuri ca niște operete,
se auzeau din criptele cu prunci.

Trecea secunda-nsângerată,
în zgomotul de tancuri și de arme,
unde războiul ascundea-n cazarme,
tinere vlăstare cu viața sfărâmată.

Pe margini de drumuri vedeam gropi!
unde îngerii însângerați zăceau...
și plânși, părinți se pregăteau
să-ngroape "nestemate"...fără popi!

Mă refugiam în mine, ca într-un spital!
cu sufletul durut...prea gol și pustiit
și-n locul lor, să mor aș fi dorit
de se putea...în satul meu natal.

Cu pașii șovăiți de groază și tristețe,
copii fără de mamă și de tată,
fără copilărie, căci le-a fost furată, 
pășeau prin râuri de lacrimi îndrăznețe.

" De ce în lume sunt războaie crude?"
nici ei nu înțelegeau, fiind prea mici să știe,
că lumea poate arde precum o hârtie,
când ura între rase lasă sufletele nude.

Flămânzi și singuri, pierduți între rafale,
caută loc să se ascundă, dar nu știu,
că lumea noastră fără ei, ar fi pustiu...
ei, îngerii ce uneori adastă-ntre petale.

...M-am reântors, cu lacrima sub gene
din visul meu...calvar adevărat;
cu sufletul ce tremura însângerat,
pentru copiii ce fără vină, mor devreme .

Dida Diana Cioponea.