domingo, 10 de noviembre de 2013

** C-O ULTIMĂ SUFLARE...**


Întinderea de ape ne desparte
când sufletu-i pierdut pe mări...
sărutul strigă-n lunaticii flori,
iar așteptările îmi sunt deșarte.

Cascade de suspine cad pe valuri
când barca în derivă iar mă duce;
voi ști să respir iubirea de pe cruce
plantată la margine de maluri.

Mă-ntorc să te respir din nou;
cu sufletul rănit, pierdut în ceață,
iar sângele în vene îmi îngheață,
de nu-mi trimiți iubirea ta-n ecou.

Când îmi suspină pianul iar în ploi...
ca gâzele pe notele de sol în chei,
se-aude-un ropot de vocale în scântei
care tot strigă adânc și năuc în noi.

Încerc să-mpart la doi...răsăritul;
să ningă clar cu zorii peste noi...
și-n zborul pescărușilor din ploi,
trimit să îți aducă ție....infinitul.

Sărut de pot, c-o ultima suflare,
tăcerea ta ce-nghite iar cuvântul
și cu-n inel mă prind cu vântul,
ca să mă logodesc cu el pe mare.

Poate așa voi fi, o umbră fermecată
și nu un suflet-gară de decepții...
poate un val pe-o pagină a nopții,
sau stea pe cer...regină răsfățată.

Dida Diana Cioponea.

No hay comentarios:

Publicar un comentario