sábado, 26 de octubre de 2013

**SUPRADOZA DE VISE**


 De ce-n iubire mai există temeri,
 când sufletul în palmă l-ai avut
 iar cerul suspină că l-a durut
 când ploua însingurat în tăceri?
 
 Nu mă întreb de ce e cerul plin
 de aripi ce plutesc prin astre...
 și de ce-mi sunt visele albastre,
 căci sufletul îmi e mereu senin.
 
 Mă hrănesc, cu supradoza de vise,
 deși venele-mi plesnesc de durere,
 iar strigătul se tranforma-n tăcere
 în paradisul negru de doruri ucise.
 
 De ce lumina arde veșnic pe altare
 și îngerii plâng în amurg stelar,
 când candele pâlpâie sub cer de jar
 luând prizonieră iubirea ce doare?
 
 Tu, mi-ai făcut din inimă un ștreang
 zămislind speranța hrănită cu perfuzii,
 în decorul unei treziri pe-un colț de iluzii
 făcând din trădare regină...înaltul rang!
 
 Acum, pictez povara pe litera scrisă
 și-mi dârdâie tăcerea sub pleoape,
 precum o frunză legănată de ape
 căci îmi proclam iubirea învinsă.
 
 Dida Diana Cioponea.
 
 

No hay comentarios:

Publicar un comentario