Am suspinat pe puntea albastră
a viselor mele trecute-n etern
și-acum la picioare stele-mi aștern,
să pot privi spre noua fereastră.
Suspinau raze senine în urma mea
și stele cădeau pe spate de pământ...
iubirea se ascundea în orice cuvânt,
iar floarea de lotus in palmă răsărea.
Dureri susurate pe râuri zbuciumate,
așteptau să le soarbă minutul
și mâini întinse așteptau sărutul,
sub furtunile tăcerii legănate.
Atingeri de lacrimi transformate
în perle rare și fine diamante,
se defăceau în stele și în noapte
strigau risipirea să le adune pe toate.
Deșerturi alese dintre păduri tăiate,
secau cu setea lor mângâierea
și strigau ecoul să pună durerea,
pe muchii de veacuri în taine furate.
M-am întors suspinând de-atâta deșert,
știind că zbuciumul întreg e-al meu
și am comandat apoi un curcubeu...
să-mi coloreze frumos trecutul incert.
Mă simt dezlegată de spațiu și iluzii,
levitând nesperat între pământ și cer,
fără să mai fiu victimă și temnicer
universului mut și nedoritelor confuzii.
Dida Diana Cioponea.
No hay comentarios:
Publicar un comentario