Se leagănă farul în bătaia luminii
iar pomii se scutură de fluturi...
orchestra cântă la marginea grădinii
și-n lacrimi se-neacă viori și flauturi
Cântă a jale trompeta în noapte
sub cruce zăcând la margini de cimitir
nu se mai aud nici strigăte nici șoapte
de pian rătăcit pe portativul martir.
O buhă pâlpâie strigând disperată
că-i multă lumină și zgomot deloc...
nici trenul nu trece pe calea ferată,
iar luna se-ascunde într-un breloc
E straniu pustiul iar buha-n limba ei
se ceartă cu luna și cântă a moarte.
când vântul adie, pe aripi de ciumei,
o tufănică se-ascunde fragilă în noapte.
Pe podul dintre lumi se scriu iar poeme
când ziua reânvie iar buha se culcă
în stepe de timp se-aud doar blesteme,
la rădăcini de cruci, miroase a șulcă.
Se odihnesc strămoșii în rând cu ciulinii,
chiar dacă soarele a răsărit pe cer,
când poarta e-nchisă și urlă doar câinii,
în cimitir pe lespezi, stă timpul străjer.
Dida Diana Cioponea
No hay comentarios:
Publicar un comentario