când mă țineai de mână cu căldură
iar păpădia înflorea-n câmpiile din mine,
și mă iubeai mistuitor fără măsură.
Nu mai știu unde-am lăsat sărutul,
pe care tu mi-l ascundeai sub gene...
iar când priveai cu mine răsăritul,
eu îți citeam poeme-argheziene.
Nu mai știu nici unde-mi este calea
care să m-aducă iarăși lângă tine...
căci simt acum că mă cuprinde jalea,
fiindcă nimic nu are viață fără tine.
Nu mai știu nici zorile cum sunt;
că le-am pierdut mereu pe mare,
pe clapele pianului numit Pământ,
căzând doar zori și fără pic de soare.
Nu mai știu cum să imi strig iubirea,
pierdută printre zori în erele divine
ce mă chinuiesc și-mi fură averea
lăsându-mă pustie... săracă fără tine.
Dida Diana Cioponea.
No hay comentarios:
Publicar un comentario