** LA MARGINE DE EDEN.**

 
 Doarme iubirea mea pe o floare
 udată-n suspin de ploaia aburindă,
 lăsată fără mângâieri și fără soare,
 doar zorii-ncearca s-o cuprindă.
 
 Las caldul fulg în palma ei curgând
 și vis și șoaptă aș lăsa dac-aș putea, 
 adierea de vânt, pe-al aripei gând,
 un înger pierdut sub a lumii perdea.
 
 Cade o lacrimă pe fața mea ridată
 strânsă în brațe de sărutul iubirii...
 strigăt de dor...așteptare scăldată,
 la margine de Eden...lăsată pieirii.
 
 Îmi împletesc iubirea-ntr-un fular
 și-apoi în jurul gâtului o înfășor 
 când înfloresc potecile spre far,
 s-o port aproape de strigătul de dor.
 
 Ce dor îmi e sărutul să îl am,
 o știu doar eu și inima-mi fierbinte;
 când noaptea mi-l lasă la geam,
 iar el, pe buze se-așază cuminte.
 
 Îl pun în palmă și-l trimit la tine...
 ecou tăcut în grădina suspendată
 -sărutul iubirii se teme de mine...
 pălește cu timpul, ca floarea scuturată
 la margine de Eden.
 
 Dida Diana Cioponea.