domingo, 20 de octubre de 2013

**...DE ADIO.**

 
Toate luminile lumii
se află în sufletul tău
când inima se despleteste
și strigă-n singurătate
ecoul pierdut al pașilor
pe pietrele din râul de lacrimi.

Viața are numele tău,
femeie ce câștigi mii de bătălii
și faci cărări printre șoapte
când totul pare pierdut
în tăcerea din noi !
Îți pui sărutul
pe fiecare inimă pierdută
pe câmpul dintre lumi
și vinzi iluzii când viața e amară.
Atunci și numai atunci,
devii soldatul ce învinge viața.

Răsar doi sori în ochii tăi
când strig: " te iubesc! "
Îți lași sărutul pe inima desculță
și cerni apoi nisipul
dintre stelele fugare
să poți  strânge trandafirul la sân.
Îl readuni în zâmbete
și-l transformi în vise,
să poți surâde
atunci când boala secolului
stinge stelele ce le-ai adunat
în palmele bolnave,
ca să poți primi disperată,
ultimul sărut
...de adio.

Dida Diana Cioponea.

No hay comentarios:

Publicar un comentario