Mi-am pregătit de ieri, mormântul...
va fi din flori pe nouri aruncate ,
să pot s-adun petalele curate
și să hrănesc cu ele...vântul.
Sau poate, pe munte-am să-l așez;
pe cetina de brazi îngenuncheată
deasupra lumii, rază ne-ntinată
cu farul inimii pe toți să-i luminez.
L-aș pune pe-o gură de vulcan aprins
să mă învăluie cu lava lui fierbinte,
și în adânc de flăcări...mai cuminte
să recunosc..."păcatul m-a învins"!
Mi-am pregătit de ieri, mormântul...
sub valu-albastru al mării furioase
unde sirenele frumoase ,
dansează cu delfinii și șuieră cuvântul.
L-aș pune de-aș putea, într-o câmpie
cu iarbă verde crudă...fermecată,
unde și viața este semănată
și-n adieri de vânt să mă mângâie.
De-aș căuta în cimitir un loc ,
nu l-aș găsi, ar fi prea mult să cer
să odihnesc un suflet efemer,
când el o viață, a trăit în foc.
Mi-am pregătit de ieri, mormântul
în palma ta, ca pe-un inel pierdut;
să-l mângâi tu în fiece minut
și sufletul, doar tu să-mi stingi cu lutul.
Dida Diana Cioponea.
No hay comentarios:
Publicar un comentario