cuvântul și plânge
atunci când mă iubește
și lăcrima cu un sărut mi-o frânge?
Cine când sufletul mă doare,
mi-l oblojește cu suspine
și-ascunde lăcrima în soare,
Când norul "ploii"mele vine?
Cine îmi privește albastrul,
când inima bate haotic
și așează vălul visului sihastru,
când geana se-nchide despotic?
Cine stă în genunchi plângând
la picioare de iris albastru ?
cine oprește cascada curgând,
de ploi prin deșert...fumegând?
Cine-mi întinde o mână curată ,
să nu mă împiedic pe punte
când caut inima-mi furată
prin locuri cu stânci cărunte?
Sunt întrebări ce rătăcesc...
"cascade"seci fără răspuns,
pentru că eu mereu iubesc,
un suflet în suflet ascuns.
Dida Diana Cioponea.
No hay comentarios:
Publicar un comentario