Am întrebat într-o zi, vântul,
unde se duce când marea vuiește
Și mi-a răspuns...că mă iubește !
Iar acum, îmi stăpânește sărutul.
Am întrebat vântul unde se ascunde
când ploaia tristeții va-nceta...
și mi-a răspuns: -"În inima ta!
pentru că în alt loc, nu mai am unde".
Am întrebat vântul, pe cine sărută
în zorii când vrea să se desfete;
și mi-a răspuns..."La tine-n plete,
când zarea-mi este mută".
Am întrebat vântul,ce cere frunzei
când o desprinde de pe ram?
și mia răspuns - "Iubire...doar un gram
și mă așez în inima muzei".
Am întrebat vântul de ce nu are chip
când străbate deșertul tăcut...
și mi-a răspuns, că este neântrecut
în risipiri de pulberi de stele și nisip.
Am întrebat vântul, de ce fură sărutul
ce stăruie pe buze...așternut
și mi-a răspuns că..."trebuie cernut,
că asta mi-e menirea," doar el e...vântul!
Dida Diana Cioponea
No hay comentarios:
Publicar un comentario