Se-agită marea-n nori de cețuri
pe punțile de gânduri risipite...
de vezi corăbii acostate între ghețuri,
sunt doar suspinele mele iubite.
De-aș adormi pe țărmul viu,
să mă afund în nisipuri mișcătoare,
să cad în adânc...să nu mai reânviu
ci să devin o mare scufundată-n mare.
Aș auzi poate atunci, cum cântă
sirenele, în marea cea albastră;
iar tu m-ai risipi în ploaia mută
să pot să-ți fiu o pasăre măiastră.
Să strig apoi, un răsărit să mă inunde
cu o lumină caldă, orbitoare...
și-apoi să mă întorc 'napoi în unde,
să fiu o precum o umbră plutitoare.
De farul s-ar preface-n lumânare,
eu l-aș primi ca dar în fiecare noapte,
arzând mocnit și singur către zare,
să știi că m-am pierdut în șoapte.
M-ai aștepta la ușa ta când eu suspin
să te inund cu apa mea marină...
să pot să spun că eu nu-s floare și nici spin!
ci sunt un strop de apă, ce picură lumină.
Dida Diana Cioponea
No hay comentarios:
Publicar un comentario